Am învățat să las oamenii să plece

Captură de ecran din 2018.08.17 la 18.21.39

Pe acest pămant nimic nu durează o veșnicie, toate au un termen de valabilitate chiar și oamenii. În viața mea am întîlnit oameni diferiți, cu păr încărunțit de griji, oameni deștepți, oameni care te determină să faci ceva și oameni care te spijina atunci când tu vrei sa faci ceva… (cei din ultima categorie enumerată sunt foarte rari)  Fiecare dintre ei au lăsat o amprentă în mine, mai adîncă sau mai superficială dar au lăsat-o. Asta nu înseamnă ca eu acum scriu pentru ca am pățit ceva astăzi…eu scriu atunci cînd îmi este mai greu iar scrisul este cel care mă ajută să comunic cu sufletul meu. Careva din voi și-ar creea impresia că sunt eu un pesimist, ceea ce nu e adevărat. Acum, în perioada mea de conștientizare constat că oamenii pleacă fără a lăsa ceva în urmă în afară de amintiri, că oamenii îți scuipă-n suflet și pleacă, pleacă fără explicații…acum inteleg ca nu am sa port suparare pe ei. Oamenii pur și simplu pleacă pentru că trebuie să plece, indiferent de cum credeai tu ca vrei sa fie. M-am învățat să las oamenii să plece, recunosc că a fost greu, istovitor, dar am reușit să o fac și sunt mîndru de mine. Deci, cine sunt eu? Sunt Silviu care-n cutiuța lui  misterioasă adună oameni, clipe și mii și mii de trăiri, care poate de mult timp ar fi trebuit aruncate la gunoi… Iubesc la nebunie oamenii „frumoși”, mă atașez atît de mult de fiecare om care trece prin mine. Nu iubesc minciuna, fie ea într-un folos sau fie un colac de salvare, detest oamenii falși și mascați.   Am pierdut oameni, oameni scumpi la care strigam cu glas patetic  să nu-mi întoarcă spatele..dar ei au facut-o pur si simplu fara remuscari…acesti oameni  m-au determinat într-un final să fiu puternic. Acum dupa ce mi-am plimbat sufletul prin parcul cuvintelor ajungand acasa imi aşez migălos aripile în cuierul din antreu şi merg tiptil spre camera mea… sa nu cumva sa-mi trezesc demonii.

 

De ce ar trebui să citești „Codex Aureus – Cele trei pergamente”

De ce ar trebui să citești „Codex Aureus – Cele trei pergamente”

Books are my drug

Pentru că acțiunea este bine conturată istoric

Trădare. Planuri complicate. Vieți curmate cu scopuri mârşave. Toate aceastea şi mult mai multe sunt abordate în cel de-al doilea volum al seriei „Codex Aureus”, în care aproximativ întreaga acțiune gravitează în jurul oraşului Brăila. Cu o poveste de care nu te poți desprinde uşor, Codex Aureus – Cele trei pergamente creionează o adevărată vânătoare a puterii şi a jocurilor pe viață şi pe moarte care se întâmplă întotdeauna în spatele cortinei.

Cu detalii extrem de exacte și bine gândite, autorul Radu Silviune readuce, în mâinile noastre, un trecut a cărui importanță este de multe ori trecută cu vederea, dar și o realitate misterioasă, complet posibilă, capabilă să schimbe oricui percepția asupra adevărului. Cititorul este împuternicit să distingă ficțiunea de realitate, să recunoască nume cunoscute din istoria României și să hotărască dacă ceea ce citește este dezvăluirea unui secret național sau doar…

Vezi articolul original 498 de cuvinte mai mult

Scriu…Ma eliberez

eaTdYbPCQOTjbhk-800x450-noPad

Este tarziu in noapte…si incep sa scriu…nu reusesc sa adorm…Asa fac in momentele cand avalansa gandurilor se prabuseste peste linistea mea sufocandu-ma. Scriu ca sa ma eliberez…si sunt momente in care nu ma pot opri. Imi curge prin vene cerneala si-mi tremura in madulare scartaitul nervos al penitei. Stiloul se topeste in degetele mele groase, in arcuirea ferma a podului palmei si devine una cu mana. Atunci simt ca-mi arde incheietura, dar nu ma opresc!

As vrea ca randurile astea sa se scrie singure, pentru ca mi-e prea greu sa transcriu starile pe care le-am trait atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ele. Nu-i nimic special in cuvintele pe care le scriu atunci cand nu poti citi printre ele.

Scriu … Ma eliberez. E tarziu in noapte. Stiu ca maine dimineata este imposibil sa va pot da micul meu text spre citire. Maine dimineata…trebuie sa fiu alaturi de… un suflet drag…sper sa pot programa micul meu text sa apara automat dimineata pe blog…

Scriu…nu am somn…e liniste…privesc in jurul meu si constat ca sunt singur…cred ca asa au spus ursitoarele…sunt momente in care te uiti in spate si incerci sa vezi daca tot ceea ce esti face parte din tine…Incerci sa vezi daca nu cumva doar tu te vezi…iar altcineva nu va vedea pentru ca…pentru ca esti… mult prea…Am momente in care tot ce vreau e un creion o agenda si o gura de aer. Atunci imi las gandurile sa zboare, sa se dezlantuie de realitate si astept doar sa se intoarca si sa isi odihneasca aripile pe  hartia nescrisa din agenda mea cu care-mi planific visul. Dar…ca sa visez trebuie sa dorm…pentru ca visul meu nu face parte din realitate.

In linistea noptii mele albe ma chinui sa scriu niste cuvinte atat de insipide, incat m-as ineca in ele ca sa nu mai simt gustul amintirilor. Traiesc totusi pe un mal, cu sufletul mut care striga in tacere.

UN PREMIU PENTRU TINE

Radu Silviu

În anul 2018 fii ambasadorul cărţilor mele.

A trecut un an de când visul meu a devenit realitate şi vreau să ne bucurăm împreună. Pentru asta am decis să vă ofer fiecăruia dintre voi un premiu. Tot ce trebuie să faceţi este să parcurgeţi 3 paşi mici pentru voi dar de mare însemnătate pentru mine.

  • Prima condiţie este abonarea la newsletter-ul blog ului.

  Dacă eşti deja abonat, poţi sări peste acest pas.

Apoi…

  • Da Click pe butonul Follow al paginii mele de Facebook.

Iar în final…

  • Recomandă cât mai original romanele scrise de mine pe pagina ta şi trimite-mi linkul în mesaj privat.

Dacă parcurgi aceşti trei mici pasi vei primi acasă (sau la adresa indicată de tine) cartea mea gratuit.

Detaliile de expediere (adresa de livrare, nume complet, telefon, adresa de mail) le trimiteţi în mesaj privat pe pagina de Facebook.

NU trebuie să plăteşti niciun fel de taxa de curierat, costurile de livrare vor fi suportate de mine. Trebuie doar să primeşti cartea şi să te bucuri de ea.

Campania de premiere începe fix în acest moment 06.04.2018 şi va lua sfârşit pe 10.04.2018.

Vă sunt recunoscător pentru faptul că-mi sunteţi cititori și promit că… voi continua să tac scriind!

 

Bârfitul are prioritate

646x404

Astăzi vreau să analizez un fenomen. Ce e bârfitul? Bârfitul e activitatea socială în care îi vorbim pe alții de rău pe la spate și ne place să facem asta mai mult decât să facem sex. În fața sexului, bârfitul are prioritate și e văzut mai bine pentru că e mai simplu de făcut și nu necesită contact intim. Bârfitorii în marea lor majoritate nici măcar nu cunosc persoana pe care o bârfesc. Ei fac asta pentru că dă bine… fac asta pentru că le place. Simt că deţin informaţii preţioase. Că deţin puterea.
Le place să se adune în grupuri şi să vorbească de unul şi de altul. Şi dacă li se pare că” informaţiile” nu sunt atât de picante şi atrăgătoare la public, mai adăuga şi câte ceva în plus să le facă mai digerabile. Nu mergem în chiloți, maieu și șlapi la muncă pentru că ne vor bârfi colegii, dar mergem la cravată pentru a nu fi subiect de bârfă al proştilor. Pe prost nu-l interesează despre cine e bârfa, atât timp cât are o bârfă.
Le place să fie răutăcioşi. Să vorbească cu alţii despre persoanele pe care nu le cunosc dar despre care spun ce le trece prin cap. Bârfitorilor le place să răspândească zvonuri, să mai clocească câte” una” tare. Cea mai mare tristeţe este că aceste specii au şi auditoriu. Foarte mulţi asculta şi se ghidează după astfel de minciuni certificate cu sintagma “am auzit eu” “sigur e aşa cum îţi zic eu”
Când aude un zvon despre o persoană dragă, cineva se poate încurca în gânduri. În loc să respingă acea bârfă, lasă insecuritatea să se instaleze în suflet. Încet, dar oarecum sigur, confuzia şi suspiciunile îi măcină sentimentele care până atunci păreau invincibile şi indestructibile. Cade din înălţimile optimiste ale încrederii în persoana draga până în adâncurile reci şi întunecate ale insecurităţii. Iar frământările interioare încep să nu îi mai dea pace până când se exteriorizează, treptat sau brusc. Se transforma în sugestii subtile sau acuzaţii făţişe care nu fac altceva decât să strice tot ceea ce se construise în acea relaţie cu multe eforturi într-o măsură de timp considerabilă. Chiar dacă nu o distrug complet, lasă urme adânci asupra ei, care persistă în timp, amintind mult timp de suspiciuni, acuzaţii, minciuni şi greşeli.
Aveţi mare grijă! Cine azi îţi bârfeşte pe cineva la ureche, mâine te va bârfi pe tine la urechea celuilalt! Pentru că aşa e. Dacă exista ceva mai josnic, mai murdar şi mai perfid ca bârfa, atunci trebuie să fie îngrozitor acel lucru. Bârfa transformă cele mai plăcute persoane în nişte persoane oribile.

ATINGE CERUL

BIRU-WP-20170312T200405GMT0200

În fiecare clipă măcinăm în palme mii de vise spulberate și pierdute pe undeva prin umbrele îndoielii. Nu vă fie frică să trăiţi și să dăruiți tot ce aveți, până la ultima picătură de fericire. E firesc să apară frica. Ea vă macină respirația și gândul, dar încercați să vă eliberați de ceea ce aduce vântul în gânduri. Genele pe care se joacă anii îngreunaţi de povară vieții s-au obișnuit cu monotonia zilei de mâine, cu gustul picăturilor de ploaie, cu razele transparente ale soarelui și glasul surd al obişnuinţei. Dacă ne-am lăsa legănați de viață și nu am tresări de la orice țipăt al societății, am înțelege că tot ceea ce ne înconjoară țesem noi singuri. Zâmbim dulce în loc să primim mii de zâmbete dornice de viață. Ne-am obișnuit să selectăm oamenii, să-i trecem prin teste, să-i ignorăm sau doar să ne prefacem că nu-i simțim alături. Trebuie să nu lăsăm frigul să se cuibărească în noi, să ne „șlefuim” aripile și să zburăm. Să zburăm deasupra norilor acolo unde trebuie doar să întindem mâna pentru a atinge cerul.  „Funcţionam paralel– ține minte asta” mi-a spus-o cerul privindu-mă adânc în ochi.