Gândurile stiloului meu

5e44a4e8ad5b11e88ea30e92b056efc0

Bună, dragă cititorule.

Stiloul meu se tot întreabă de ceva timp cine poate fi numit un om puternic și care ar fi calitățile acestuia și… evident… el asterne pe hartie apoi trăiri, emoții, sentimente… ca-ntodeauna, de altfel… asa cum crede el. Mana mea este doar o unealta pe care el o foloseste pentru a scrie tot ce simte. Părerile sunt diferite și relative… Cea a stiloului meu, o aflați acum.

Cineva ar zice că un om puternic e acela care ştie să-şi ascundă emoțiile, gândurile, problemele… Care pare să nu sufere, să nu fie deranjat, să nu se lase influențat de chestii din exterior și multe alte calități care … dintr-o parte ar părea că doar cineva extrem de puternic, poate dur le posedă… Și e și asta o putere, nu zic. Nu oricine poate să nu dea pe față ce-l doare. Ai nevoie de ceva nervi de oțel, de un management bun al emoțiilor ca sa poti controla asta…
Stiloul meu crede ca oamenii cei mai reci, cu măști, cu cele mai multe secrete și care par duri din exterior, pot fi mai slabi pe dinăuntru…

Eu, totuși, cred că cei mai puternici sunt anume acei, care au curajul să deschidă sufletul. Să își poată exterioriza fricile cele mai ascunse, gândurile nespuse sau sentimentele ne arătate. Acei care pot ierta chiar și pe cei care nu merită. Acei care pot iubi necondiționat, chiar de nu li se răspunde pe merit. Acei care nu au frică să zică: Iartă-mă, Îmi lipsești, Am greșit…
Acei oameni, care dau dragoste și-i încarcă pe alții cu viață, chiar de singuri ar avea nevoie de susținere. Acei care, în momentele cele mai dificile, când par să nu mai găsească puteri. Acei care cad în genunchi mai des ca alții, soarta lovindu-le caracterele cu diferite provocări și ei găsesc putere să se ridice de fiecare dată și o fac de fiecare dată tot mai sigur… Și… totuși… reușesc să mai păstreze bunătate chiar și-n așa momente.
Stiloul meu mi-a invatat sufletul sa nu fie rautacios. Răutăcios poate fi oricine la greu. Dar nu oricine poate să fie în continuare blând și bun chiar de sângerează prin ranile provocate de o hartie groasa si plina de asperitati… Poate acum încă nu realizezi, dar eu cred că bunătatea, grija, atenția și blândețea sunt demonstrația puterii, nu a slăbiciunii.

Nu oricine poate recunoaște că are o problemă. Nu oricine poate recunoaște că nu știe ceva. Nu oricine poate recunoaște că a greșit. Nu oricine poate cere o mână de ajutor. Pentru asta trebuie curaj. Pentru asta trebuie să mai uiți de orgoliu. Te deschizi ca o carte în fața cuiva cu imperfecțiunile tale. Te dezgolești ca să-ți fie văzute rănile și cicatricile… La temă: undeva scria că cicatricile și rănile sunt locurile pe unde pătrunde lumina în interiorul nostru.

Nu vă sfiiți să cereți ajutorul. Dar și mai important – nu vă sfiiți să-l oferiți. Că deseori, oamenii care au nevoie de ajutor, pot să nu-l ceară. Poate din frică, poate din nesiguranță sau poate doar din motivul că se blochează nițel în situații dificile și nu știu ce ar putea să întreprindă. Se complică în așa momente.
Eu … cel puțin, așa fac. Mă blochez, mă complic, trag ușa după mine și mă închid undeva în adâncul odăii întunecoase, pentru a căută răspunsuri.

Da… desigur că sunt excepții și totul e destul de relativ (ca și orice în viața asta). Nu tot timpul avem nevoie de implicarea cuiva din exterior. Câteodată substanța cenușie trebuie pusă sub presiune ca să dea soluții și ca să avem parte de o dezvoltare. Unii soluționează totul singuri și o fac destul de bine. Avem de învățat de la ei și … eu, personal, mă bucur să cunosc așa oameni. Eu, personal, am de toate… Am momente când știu singur ce, cum și când am de făcut. Și … evident… am și momente când sunt împrăștiat și aș avea nevoie de o mână-ntinsă pentru a putea să va spun vouă ce trăiri am eu ca stilou …

Multumesc voua cititorilor dar multumesc si scriitorului meu care a decis sa mă sustina ca eu sa va pot transmite aceste ganduri.

Cu drag…stiloul si al lui scriitor.

P.S. Cum am mai spus: suntem toți diferiți. Și dacă părerea mea nu concide cu a ta, dragă cititorule, iertat să fiu. Sau dacă poate nu am înșirat în rânduri pe înțelesul tuturor va spun cu sinceritate ca nu este vina mea…stiloul este cel care insira aceste cuvinte pe foaie. Ca-ntotdeauna, nu pot fi laconic când se deschide sufletul și cuvintele curg. Din acest motiv, sunt extrem de recunoscător și mulțumesc din suflet stiloului.

Tu esti arhitectul destinului tău

Noi suntem arhitecții și constructorii propriilor destine. Tu ești răspunzător de propria-ți creație. Poți edifica o fortăreață cu bastioane care va reprezenta cea mai inexpugnabilă clădire ridicată vreodată pentru că imaginația te poate duce oriunde îți dorești, principalul e să-ți dorești acel lucru cu adevărat.

Tu ești în stare să creezi o a opta minune a lumii, dar nu uita că totul a început cu acea primă cărămidă. Destinele noastre reprezintă niște construcții provizorii nefinisate pe care ,aproape in fiecare an, vrem să dăm o altă culoare…chipurile pentru reîmprospătare. În realitate nu ne place ce am construit dar nici nu vrem sa darâmăm păstrând speranța ca ceva se va îndrepta. Tu decizi ce construiești pentru că într-adevăr destinele ne sunt scrise, dar pixul îl ții tu și agenda vieții o completezi tu. Fii cea mai bună versiune a ta. Fă lucrurile cu suflet. Fii cel mai bun arhitect și construiește cea mai măreață clădire posibilă a vieții tale.

Am învățat să las oamenii să plece

Captură de ecran din 2018.08.17 la 18.21.39

Pe acest pămant nimic nu durează o veșnicie, toate au un termen de valabilitate chiar și oamenii. În viața mea am întîlnit oameni diferiți, cu păr încărunțit de griji, oameni deștepți, oameni care te determină să faci ceva și oameni care te spijina atunci când tu vrei sa faci ceva… (cei din ultima categorie enumerată sunt foarte rari)  Fiecare dintre ei au lăsat o amprentă în mine, mai adîncă sau mai superficială dar au lăsat-o. Asta nu înseamnă ca eu acum scriu pentru ca am pățit ceva astăzi…eu scriu atunci cînd îmi este mai greu iar scrisul este cel care mă ajută să comunic cu sufletul meu. Careva din voi și-ar creea impresia că sunt eu un pesimist, ceea ce nu e adevărat. Acum, în perioada mea de conștientizare constat că oamenii pleacă fără a lăsa ceva în urmă în afară de amintiri, că oamenii îți scuipă-n suflet și pleacă, pleacă fără explicații…acum inteleg ca nu am sa port suparare pe ei. Oamenii pur și simplu pleacă pentru că trebuie să plece, indiferent de cum credeai tu ca vrei sa fie. M-am învățat să las oamenii să plece, recunosc că a fost greu, istovitor, dar am reușit să o fac și sunt mîndru de mine. Deci, cine sunt eu? Sunt Silviu care-n cutiuța lui  misterioasă adună oameni, clipe și mii și mii de trăiri, care poate de mult timp ar fi trebuit aruncate la gunoi… Iubesc la nebunie oamenii „frumoși”, mă atașez atît de mult de fiecare om care trece prin mine. Nu iubesc minciuna, fie ea într-un folos sau fie un colac de salvare, detest oamenii falși și mascați.   Am pierdut oameni, oameni scumpi la care strigam cu glas patetic  să nu-mi întoarcă spatele..dar ei au facut-o pur si simplu fara remuscari…acesti oameni  m-au determinat într-un final să fiu puternic. Acum dupa ce mi-am plimbat sufletul prin parcul cuvintelor ajungand acasa imi aşez migălos aripile în cuierul din antreu şi merg tiptil spre camera mea… sa nu cumva sa-mi trezesc demonii.

 

De ce ar trebui să citești „Codex Aureus – Cele trei pergamente”

De ce ar trebui să citești „Codex Aureus – Cele trei pergamente”

Books are my drug

Pentru că acțiunea este bine conturată istoric

Trădare. Planuri complicate. Vieți curmate cu scopuri mârşave. Toate aceastea şi mult mai multe sunt abordate în cel de-al doilea volum al seriei „Codex Aureus”, în care aproximativ întreaga acțiune gravitează în jurul oraşului Brăila. Cu o poveste de care nu te poți desprinde uşor, Codex Aureus – Cele trei pergamente creionează o adevărată vânătoare a puterii şi a jocurilor pe viață şi pe moarte care se întâmplă întotdeauna în spatele cortinei.

Cu detalii extrem de exacte și bine gândite, autorul Radu Silviune readuce, în mâinile noastre, un trecut a cărui importanță este de multe ori trecută cu vederea, dar și o realitate misterioasă, complet posibilă, capabilă să schimbe oricui percepția asupra adevărului. Cititorul este împuternicit să distingă ficțiunea de realitate, să recunoască nume cunoscute din istoria României și să hotărască dacă ceea ce citește este dezvăluirea unui secret național sau doar…

Vezi articolul original 498 de cuvinte mai mult

Scriu…Ma eliberez

eaTdYbPCQOTjbhk-800x450-noPad

Este tarziu in noapte…si incep sa scriu…nu reusesc sa adorm…Asa fac in momentele cand avalansa gandurilor se prabuseste peste linistea mea sufocandu-ma. Scriu ca sa ma eliberez…si sunt momente in care nu ma pot opri. Imi curge prin vene cerneala si-mi tremura in madulare scartaitul nervos al penitei. Stiloul se topeste in degetele mele groase, in arcuirea ferma a podului palmei si devine una cu mana. Atunci simt ca-mi arde incheietura, dar nu ma opresc!

As vrea ca randurile astea sa se scrie singure, pentru ca mi-e prea greu sa transcriu starile pe care le-am trait atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ele. Nu-i nimic special in cuvintele pe care le scriu atunci cand nu poti citi printre ele.

Scriu … Ma eliberez. E tarziu in noapte. Stiu ca maine dimineata este imposibil sa va pot da micul meu text spre citire. Maine dimineata…trebuie sa fiu alaturi de… un suflet drag…sper sa pot programa micul meu text sa apara automat dimineata pe blog…

Scriu…nu am somn…e liniste…privesc in jurul meu si constat ca sunt singur…cred ca asa au spus ursitoarele…sunt momente in care te uiti in spate si incerci sa vezi daca tot ceea ce esti face parte din tine…Incerci sa vezi daca nu cumva doar tu te vezi…iar altcineva nu va vedea pentru ca…pentru ca esti… mult prea…Am momente in care tot ce vreau e un creion o agenda si o gura de aer. Atunci imi las gandurile sa zboare, sa se dezlantuie de realitate si astept doar sa se intoarca si sa isi odihneasca aripile pe  hartia nescrisa din agenda mea cu care-mi planific visul. Dar…ca sa visez trebuie sa dorm…pentru ca visul meu nu face parte din realitate.

In linistea noptii mele albe ma chinui sa scriu niste cuvinte atat de insipide, incat m-as ineca in ele ca sa nu mai simt gustul amintirilor. Traiesc totusi pe un mal, cu sufletul mut care striga in tacere.

UN PREMIU PENTRU TINE

Radu Silviu

În anul 2018 fii ambasadorul cărţilor mele.

A trecut un an de când visul meu a devenit realitate şi vreau să ne bucurăm împreună. Pentru asta am decis să vă ofer fiecăruia dintre voi un premiu. Tot ce trebuie să faceţi este să parcurgeţi 3 paşi mici pentru voi dar de mare însemnătate pentru mine.

  • Prima condiţie este abonarea la newsletter-ul blog ului.

  Dacă eşti deja abonat, poţi sări peste acest pas.

Apoi…

  • Da Click pe butonul Follow al paginii mele de Facebook.

Iar în final…

  • Recomandă cât mai original romanele scrise de mine pe pagina ta şi trimite-mi linkul în mesaj privat.

Dacă parcurgi aceşti trei mici pasi vei primi acasă (sau la adresa indicată de tine) cartea mea gratuit.

Detaliile de expediere (adresa de livrare, nume complet, telefon, adresa de mail) le trimiteţi în mesaj privat pe pagina de Facebook.

NU trebuie să plăteşti niciun fel de taxa de curierat, costurile de livrare vor fi suportate de mine. Trebuie doar să primeşti cartea şi să te bucuri de ea.

Campania de premiere începe fix în acest moment 06.04.2018 şi va lua sfârşit pe 10.04.2018.

Vă sunt recunoscător pentru faptul că-mi sunteţi cititori și promit că… voi continua să tac scriind!