Am auzit cartea vorbindu-mi în șoaptă

cropped-15000614_1162944287117778_1787820574054997625_o-cropped-21.jpg

Totul a început acum câțiva ani în urmă atunci când am fost invitat într-o încăpere plină de cărți. Erau atât de multe, încât eu păream neînsemnat sub potopul de cotoare lucioase și colorate ce mă priveau pline de curiozitate. Un glas mi-a șoptit că din toate colțurile acelei încăperi cărțile așteaptă să se întâlnească cu mine, așteaptă să deschid ușa casei lor și să le cunosc.

Dar în interiorul sufletului meu eu simțeam altceva, simțeam că ele vor să mă descopere pe mine, că fiecare carte mă cercetează de-acolo, din locul ei de pe raft și se întreabă ce fel de făptură le-a călcat pragul. Cu sfială m-am apropiat și am observat câteva cărți voluminoase. Erau asemenea stejarilor care stau demni pe acest pamant privindu-ne cum noi ne trecem viețile precum vânturile care patrund printre crengile lor stufoase.

Cu un gest timid…am luat o carte și am deschis-o.

O mulțime de cuvinte mi-au săgetat chipul. Am simțit fiecare frază cum se prelingea ușor peste zâmbetul meu așa cum fac picăturile de rouă care mângâie pleoapele frunzelor in diminețile de primăvară. Cartea pe care am deschis-o era ca o pădure deasă în care cuvintele te agățau cu literele lor iar tu încercai să o străbați împidicându-te de câte o tufă rebelă. Nedumerit te rătăceai pe câte o creangă și încercai să dezlegi misterul agățându-te de câte un stejar cu rădăcini colosale.

Atunci pentru prima data am îndrăznit să vorbesc cu ea…cartea.

Am intrebat în șoaptă…”Hei…Ce fel de carte ești tu?”

Cartea a zâmbit privindu-mă dintre coperțile ei cu niște ochi mari și luminoși peste care paginile clipeau foșnind…apoi după acele câteva secunde de tăcere am auzit un glas cald raspunzându-mi…

”Eu sunt o simpla carte ca si toate celelelalte de pe rafturile acestei încăperi.Când intră un cititor aștept cu nerăbdare să-mi deschidă paginile…să le răsfoiască…să le citească ca să-mi ințeleagă istoria,deoarece acele litere scrise negru pe alb sunt amintirile mele.Când cititorul îmi deschide coperțile simte mirosul prospețimii sufletului meu.

Da recunosc…sunt o carte cu o culoare inchisă…rece, însă pentru mine aceasta inseamnă ceva. Rândurile mele nu se sterg ușor…Multe cărți din raftul vecin se scot în evidență altfel…bineînțeles că nu e adevarat…Eu nu am printre rânduri minciuni spuse cu dușmănie…dar…totul ar rămâne la fel dacă nu ar exista scriitorul care să-mi dea viață zicindu-mi:

Poate tu nu ești perfectă,însă pentru mine vei fi. Nu-mi pasă că ceilalți se amuză pe faptul că ai un asemenea aspect.Eu știu că tu ești minunată! Priveste cu sufletul pe fiecare cititor al tău si imaginează-ți o lume perfectă și dorită de tine…O lume ideala”

Obosit de povara literelor ce alunecau în cuvintele care mai de care mai pline de inteles, am abandonat cartea ce mi-a atras inițial privirea ca prima rază de soare din zori. Am pășit spre un dulap aflat într-un colț mai întunecat pe a cărui rafturi se odihneau niște cărți foarte vechi. Am înțeles că acele cărți erau comori neprețuite ale acestui neam. Pe unul din rafturile acelui dulap era un loc gol…un loc în care s-a aflat cândva o carte…singurul loc pustiu din toată biblioteca.

Era cartea despre viitorul acestui neam…

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s