Încă un an…

902365_lonely-mood-sad-alone-sadness-emotion-people-loneliness-solitude_2560x1600_h

A trecut încă un an peste noi…și peste așteptările noastre. Acum urmează sărbătoarea aceia mult așteptată din an…Crăciunul. Dar eu știu că sunt mulți care doar spun că o așteaptă cu bucurie pentru ca în interiorul lor este iar abis…

Te întreb pe tine…câte Crăciunuri o să mai fii doar tu cu tine? Serios? Până și cifra stă stingherită departe în colțul intunecat al camerei sufletului tau în așteptarea miracolului, care nu-i altceva decât încă o mica păcăleală pe care ti-o faci ție mintindu-te ca ”încă nu a aparut”… dar totusi ești încă în așteptarea a ceea ce tu numești „potrivit”. Ești tânăr și crezi, că tu cu eu-l tău vei cuceri universul întreg, dar vreau să-ți spun că sunt galaxi în care nu pătrunzi pentru ca ele sunt intacte  față de …dor, fericire, fior, riduri, durere, dragoste…

Vine Crăciunul și tu ai nevoie de acel om al tău dar spui că nu ești suficient de curajos să indrăznești. Curajos, nu ești când te baricadezi în singurătate între cei 4 pereți a-i gândurilor ce-ți aparțin, ci atunci când ești gata să accepți pe aceeași orbită cu tine un nou colț de galaxie.

Cuvântul are nevoie de un alt cuvânt care sa-i stea alături iar împreună să închege arta unei povești… Noaptea nu-i îndeajuns de noapte dacă-i lipsesc luna și stelele. Iadul n-ar fi atât de rău dacă nu ar exista Raiul. Tu nu te-ai m-ai numi bărbat dacă ei nu i s-ar spune femeie?

A mai trecut un an peste tine…peste noi …iar apoi de sărbători implorăm după câteva clipe de suflet… În dorul nostru de atunci o să-i cerșim divinitații oameni,… acele ființe dragi, care au reușit să tatueze dragostea în AND-ul timpului…

Miros de viață

1Astăzi nu este despre cineva anume…nici despre mine. Astăzi scriu despre acele momente cand simtim mirosul vietii…despre acele perioade care vin de obicei toamna. Acele momente când simtim nevoia sa exteriorizăm niște lucruri subtile.  Poate e despre piesa aia a lui  Smiley… De fapt …până la urmă astăzi este vorba despre ”ce” simt eu, despre ”cum” simt și e despre ”de ce” simt eu așa lucruri…astazi este vorba despre starea aceia in care simți mirosul de viață…

Astazi eu simt ca miros a vânt nebun …Tu simți că raspandesti in jur un miros de fericire …Ei miros a dragoste…Ele a verde crud de iarbă…

Acest Octombrie e la jumătate și e un Octombrie extraordinar de frumos, iar astăzi pentru prima dată de mult timp m-am pornit să-mi scriu cu zâmbetul pe buze…Astăzi doream să vă zic că tot ce avem in jurul nostru are miros.

Vantul are miros de capsuni…cerul miroase a flori de liliac…zâmbetul miroase a magnolie înflorită…

Acum imaginează-ți că undeva totuși există, eu cel puțin cred că există, o lume în care oamenii sunt la fel ca noi, doar că puțin altfel. O lume de fapt în care oamenii în mod implicit se iubesc unii pe alții, o lume în care noțiunea de compatibilitate se reduce doar la simplu fapt că se iubesc. Oamenii acolo sunt fericiți chiar și în zilele ploioase de octombrie…

Suntem oameni făcuți de alți oameni, iar noi la rândul nostru contribuim nemijlocit la acest proces logic… Eu cred că în sfârșit a venit ziua când ar trebui să te descătușezi de toate care până acum te opreau din zbor. Dacă te descătușezi singur, nu te mai acuză nimeni, sincer, v-o zic din propria experiență. Sunt departe de ceea ce pot deveni cu adevărat și cred că oameni nu ne naștem, oameni devenim. Devenim cu fiecare experiență trăită. Eu cred că în sfârșit a venit ziua când ar trebui să te eliberezi de păreri, note, obiecții, de asumări inutile și de circumstanțe.

Pentru toți cei care te cunosc, ești diferit ca om… Cu cineva ești victimă…un om frumos, rafinat, nervos, dar complet dezorientat și spulberat în interior. Nu poți să duci o cească de cafea la gură din cauza mâinilor tremurânde, transpiri, de parcă ai fi petrecut toată viața temător.

Cu cineva ești un călău… Cu cineva, strălucești în lumina felinarelor din apropiere…Cu cineva te vei simți frumos și solicitat… iar cu altcineva te vei simți în mod necondiționat singur. Dar toti nu-și vor aminti când este ziua ta de naștere pentru ca se gândesc doar la ziua lor…Alții vor cunoaște sau cunosc deja toată povestea ta, știu că îți place să porți un ceas pe mâna dreapta și de multe ori te îmbraci cu tricoul pe dos când te grăbești…

Într-un fel sau altul, eu, tu, noi toți n-ar trebui să ne pierdem în această gloată a ignoranței intre noi… Trebuie să ne învățăm să pastrăm viu mirosul vietilor noastre…Trebuie sa simtim emotia ca parfum…

Am spus unei prietene aseara ca definiția emoțiilor pentru mine este ca atunci când tragi aer curat în piept după o ploaie uitându-te spre coama munților așteptând ridicarea norilor pentru a completa priveliștea… dar ca să-mi definesc emoțiile trebuie sa ating ploaia…

 

Ai o singură viață

dramatic-concept--sad-businessman-sitting-head-in-hands-thinking-about-destitution-672262562-5b180170ba6177003d1a4cb0Astăzi vreau sa vă vorbesc despre un prieten bun…care…nu mai este pe acest pământ.  Era un om realizat. Reușise să își facă o afacere a lui …avea o familie cu doi copii si o casă frumoasă. Ieri a simțit la birou ceva ca o răceală și a plecat acasă să își facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul s-a întins în pat și …nu s-a mai trezit…

Întâmplarea asta mă face să mă înfurii și să mă întreb violent la ce bun toate acestea. La ce e bun atâta zbucium… poate mă întreb acest lucru datorită faptului că prietenul meu avea aceeași vârstă ca mine. Ce mă înfurie din toată astea este inconștiența cu care ne trăim viața … Totul pleacă de la prioritățile pe care ni le setam total aiurea in capul nostru care ne fac să credem că vom mai avea încă o viață pe care să o trăim după pofta inimii.

Ne trezim bezmetici plecăm la serviciu ca să câștigăm bani, faimă, avere să facem cât mai multe lucruri pe care le adunăm dar nu știu de ce… Vrem o casa mai mare, vrem o mașină mai șmecheră, vrem un card burdușit cu cât mai mulți bani… ne masacrăm timpul cu spălat, călcat, gătit într-o încercare disperată de a ne păstra planurile vieții sau nu știu ce mama naibii de planuri care in realitate sunt într-un echilibru de toată jena…

Am ajuns să ne recompensam față de copii noștri cu câte o jucărie sau să ne rupem doar o amărâtă de oră de la birou să-i ducem pe juniori într-un în parc ca să nu uite că le suntem părinți…

Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus… butonăm ca nebunii smartphone-urile căutând ceea ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munți de prietenie worldwide… Suntem mahmuri, ațipiți, obosiți, stresați, presați, telecomandați… aș putea spune ca aproape teleghidați.

Mă chinuiesc de mulți ani să mă bucur de lucrurile simple și frumoase. Uneori îmi iese alteori mă comport stupid și las așa zisele întâmplări ale vieții să mă doboare. Trebuie să învățam iar să trăim… sa ne bucuram de un miros de zambila… de foșnetul frunzelor de toamnă… de un cub de gheață pe coapsă… de o căpșună cu frișca pe cerul gurii…de o ciorbă de burtă cu prietenii după mahmureală…de o cafea la ibric  cu un prieten din liceu…de un zâmbet adresat unui străin pe stradă… de un grătar cu neamurile…de un ”Te iubesc” rostit spontan soției tale, prietenei tale, iubitului tău, soțului tău … Trebuie sa ne aducem aminte cum este sa-i strigam un ”Te iubesc” copilului nostru care se dă în leagăn…sa ne aducem aminte de bucuria tinereții când nu ezitam să facem o baie în pielea goală in mare la miezul nopții…să ne aducem aminte de un fazan jucat cu colegii de birou așa cum o făceam in anii de școală…  Trebuie sa începem iar sa învățăm cum se poate trai cu lucruri simple …Trebuie să sa începem iar sa trăim așa cum o făceam odată când deși era marți dimineața ne apucam de o partidă de amor cu strigături înainte de plecarea la serviciu fără să ne pese că întârziem și fără să ne gândim ca nu o sa mai fim promovați pentru ca am întârziat… Nu jobul sau afacerea înseamnă viața…Tu însemni viața…Viața de care ai uitat sa te bucuri pentru ca vrei mai mult…mai bine…

Nu contează ce faci atâta timp cât prioritățile tale sunt dedicate în primul rând ție și sănătății tale… sunt dedicate vieții tale… sunt dedicate în așa fel încât să-ți aduci aminte că ai o singură viață și că trebuie să te bucuri să o trăiești.

Fă o listă si pune in ea tot ce te schilodește, amărăște, mâhnește în viața de zi cu zi. Trece lângă fiecare factor toxic o poțiune de vindecare și dai bice… Memorează ce ai de făcut …da foc hârtiei pe care ai notat și apucă-te să schimbi ce te omoară fie că este o iubire chinuitoare… un job demotivant…un prieten doar cu numele sau atitudinea față de viață pur și simplu.

Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezești. S-ar putea să ajungi acolo sus la EL și când îți va proiecta filmul vieții tale să vrei să mai mori odată de ciudă că nu ai trăit frumos…

POVESTEA UNUI VIS

_VNF9416.pngLa început, mi-am propus să nu visez niciodata, apoi am realizat că este unul din cele mai frumoase lucruri. Şi am continuat să o fac. Nu ştiam cum să reacţionez. Îmi era teamă de nou. Îmi era teamă de o altă lume…

Atent mi-am pregatit patul intinzandu-ma apoi in el pregatit sa visez. Am inchis ochii…somnul nu venea.

La un moment dat, s-a făcut întuneric şi am rămas singur. M-am speriat. Se auzeau sunete şi totul troznea în jurul meu. Se auzeau paşi şi voci…dar nu vedeam nimic. Am simţit o mână pe spate şi s-a făcut lumină. Apoi am auzit o voce feminina spunandu-mi in engleza:

”Domnule… am aterizat va doresc sedere frumoasa in Turcia.”

Uimit am multumit zambind stingher si am inceput sa cobor pe scara avionului privind totodata la forfota pasagerilor care mergeau grabiti spre iesirea din aeroport.

Un domn brunet cu mustacioara a venit la mine si mi-a luat bagajele adresandu-mi urarea de bun venit in limba Turca.

”Ce vis frumos am ” imi spuneam eu in gand ”sunt primit cu multa atentie si consideratie in alta tara”

Dupa cateva clipe de mers catre iesirea din aeroport m-am oprit in fata unei limuzine in care eram invitat sa urc de catre omulet. Am ezitat intrebandu-l cu glas sovait:

”Esti sigur ca este pentru mine aceasta masina”

El a raspuns amabil:

”Desigur domnule Silviu Radu este masina trimisa de primarul din Antalya special pentru dumneavoastra. Este o mandrie pentru noi ca un scriitor sa aleaga sa-si lanseze una din cartile sale in tara noastra.”

M-am urcat zambind stinger si gandindu-ma ca acest vis este foarte frumos si macar sa ma bucur de el aici in somn stiind ca in realitate nu voi avea parte vreodata de asa ceva.

M-am asezat confortabil pe bancheta luxoasa a limuzinei privind pe geam cum prin fata ochilor mei se deruleaza peisajul plin de viata al orasului Antalya. Claxoane…forfota…magazine mai mari sau mai mici…reclame stradale mai mari sau mai mici…

Dar brusc privirea mi-a ramas atintita pe un panou mare pe care era scris numele meu alaturi de o fotografie a cartii mele.

”WooW” mi-am zis in gand.

”Acesta este cel mai frumos vis cu siguranta”

Totul era luminat de soare. Am citit afisul de pe acel panou imens pe care scria ca eu voi fi prezent la prima editie a Festivalului Prieteniei Culturale Mondiale si ca-mi voi lansa cartea in cadrul acestui festival la care vor participa 77 de natiuni…

O bucurie imensa am simtit cuprinzandu-ma in vis…totul era coplesitor.

Auzeam gandurile care-mi analizau visul spundu-mi…”Uneori tu renunți la anumite lucruri din motiv că nu-ti mai stârnește acea scânteie de altădată și crezi că e mai bine să renunți la un vis decât să ai aspirații greșite. Important să începi deplasarea pe unul din multitudinea de visuri pe care le ai, iar inima pe parcurs singurică va decide dacă e al tău sau nu.

Alteori renunți la anumite lucruri nu din motiv că nu ti-ar plăcea acestea, dar din motiv că te gândesti prea mult la ce o să zică lumea. Daca doresti sa te apuci de scris carti nu asculta la asa zisi “critici literari” câți avem în jur pentru ca ei te vor convinge singur sa începi a crede că ești banalitate… nu renunta sa visezi…

Să mergi în liniște spre destinație, e cel mai util lucru pe care poți să-l faci. Să-ți deplasezi coordonatele nu numai în timp ci și în spațiu e soluția optimă și esența ei e în a oferi acestei vieți un sens.”

Dupa aceste ganduri visul meu din Turcia a continuat sa se deruleze cu o viteza uimitoare timp de 10 zile. Eu si cartea mea am fost primiti de foarte multi oameni pe care i-am simtit zambindu-mi din suflet. Am fost aplaudat de aproape 10000 de oameni pe scena amplasata langa primaria din Antalya… in birourile editurilor vizitate… sau pe strada… in holul hotelului…chiar si la aeroport. Am dat sute de autografe…am daruit cartea cu drag oamenilor de stat din Turcia dar si oamenilor simpli…

Am trait un vis parca a fost realitate. Asa cum e normal stiu acum ca noaptea celui mai frumos vis se apropie de sfarsit.

Simt ca sunt treaz dar mai tin inca ochii inchisi refuzand sa revin la realitate din acest vis minunat. Stiu ca in cateva momente voi auzi sunetul alarmei ceasului desteptatorcare ma va aduce inapoi in realitate…

”CLINK, CLINK” Inevitabilul se produse… acesta era sunetul alarmei. Trebuia sa ma trezesc din vis.

Simt o mana pe umar si aud o voce feminina spunandu-mi:

”Domnule trebuie sa va legati centura aterizam in Bucuresti”

Am deschis ochii larg privind uimit in jur…Adormisem in avion pe drumul de intoarcere spre tara…Ma intorceam din Turcia…

Sa inteleg ca inca visez ?

Ce frumos…VISUL MEU CONTINUA.

Sunt fericit…