Bârfitul are prioritate

646x404

Astăzi vreau să analizez un fenomen. Ce e bârfitul? Bârfitul e activitatea socială în care îi vorbim pe alții de rău pe la spate și ne place să facem asta mai mult decât să facem sex. În fața sexului, bârfitul are prioritate și e văzut mai bine pentru că e mai simplu de făcut și nu necesită contact intim. Bârfitorii în marea lor majoritate nici măcar nu cunosc persoana pe care o bârfesc. Ei fac asta pentru că dă bine… fac asta pentru că le place. Simt că deţin informaţii preţioase. Că deţin puterea.
Le place să se adune în grupuri şi să vorbească de unul şi de altul. Şi dacă li se pare că” informaţiile” nu sunt atât de picante şi atrăgătoare la public, mai adăuga şi câte ceva în plus să le facă mai digerabile. Nu mergem în chiloți, maieu și șlapi la muncă pentru că ne vor bârfi colegii, dar mergem la cravată pentru a nu fi subiect de bârfă al proştilor. Pe prost nu-l interesează despre cine e bârfa, atât timp cât are o bârfă.
Le place să fie răutăcioşi. Să vorbească cu alţii despre persoanele pe care nu le cunosc dar despre care spun ce le trece prin cap. Bârfitorilor le place să răspândească zvonuri, să mai clocească câte” una” tare. Cea mai mare tristeţe este că aceste specii au şi auditoriu. Foarte mulţi asculta şi se ghidează după astfel de minciuni certificate cu sintagma “am auzit eu” “sigur e aşa cum îţi zic eu”
Când aude un zvon despre o persoană dragă, cineva se poate încurca în gânduri. În loc să respingă acea bârfă, lasă insecuritatea să se instaleze în suflet. Încet, dar oarecum sigur, confuzia şi suspiciunile îi măcină sentimentele care până atunci păreau invincibile şi indestructibile. Cade din înălţimile optimiste ale încrederii în persoana draga până în adâncurile reci şi întunecate ale insecurităţii. Iar frământările interioare încep să nu îi mai dea pace până când se exteriorizează, treptat sau brusc. Se transforma în sugestii subtile sau acuzaţii făţişe care nu fac altceva decât să strice tot ceea ce se construise în acea relaţie cu multe eforturi într-o măsură de timp considerabilă. Chiar dacă nu o distrug complet, lasă urme adânci asupra ei, care persistă în timp, amintind mult timp de suspiciuni, acuzaţii, minciuni şi greşeli.
Aveţi mare grijă! Cine azi îţi bârfeşte pe cineva la ureche, mâine te va bârfi pe tine la urechea celuilalt! Pentru că aşa e. Dacă exista ceva mai josnic, mai murdar şi mai perfid ca bârfa, atunci trebuie să fie îngrozitor acel lucru. Bârfa transformă cele mai plăcute persoane în nişte persoane oribile.

ATINGE CERUL

BIRU-WP-20170312T200405GMT0200

În fiecare clipă măcinăm în palme mii de vise spulberate și pierdute pe undeva prin umbrele îndoielii. Nu vă fie frică să trăiţi și să dăruiți tot ce aveți, până la ultima picătură de fericire. E firesc să apară frica. Ea vă macină respirația și gândul, dar încercați să vă eliberați de ceea ce aduce vântul în gânduri. Genele pe care se joacă anii îngreunaţi de povară vieții s-au obișnuit cu monotonia zilei de mâine, cu gustul picăturilor de ploaie, cu razele transparente ale soarelui și glasul surd al obişnuinţei. Dacă ne-am lăsa legănați de viață și nu am tresări de la orice țipăt al societății, am înțelege că tot ceea ce ne înconjoară țesem noi singuri. Zâmbim dulce în loc să primim mii de zâmbete dornice de viață. Ne-am obișnuit să selectăm oamenii, să-i trecem prin teste, să-i ignorăm sau doar să ne prefacem că nu-i simțim alături. Trebuie să nu lăsăm frigul să se cuibărească în noi, să ne „șlefuim” aripile și să zburăm. Să zburăm deasupra norilor acolo unde trebuie doar să întindem mâna pentru a atinge cerul.  „Funcţionam paralel– ține minte asta” mi-a spus-o cerul privindu-mă adânc în ochi.

ASTENIE

12239355024_218427ed6e_b

Uneori de bucurie simţi că vrei să strigi atunci când ai găsit ceva al tău. Dar tu nu ştii cum să reacţionezi atunci când găseşti ceva, pierdut de mult timp încolo pe străzile străine, fără vreun nume, fără vreo îngânare de vorbă legată preponderent de vijelia vântului îngheţat ce sufla în sufletul tău rămas undeva într-o iarnă eternă. Ai știut de la bun început că ai să o cauţi o viață întreagă printre miile de priviri, miile de mâini și creștete ale femeilor străine, credibile și neajutorate în fața sentimentelor tale inexistente. Dar le găseai doar pe cele care adulmecau bogăţiile șlefuite de tine şi glumeț expuse pe rafturi. Tu trecând pe la fiecare erai condus de gândul că o vei găsi dar parfumul ei îţi juca mereu feste. Supărat și nervos tu iarăși căutai corpuri bine făcute pe care să le expui cu mândrie în expoziţia privirilor…
Apoi… atunci când erai convins că iarna va rămâne în interiorul tău veşnic… Brusc asemenea unui primitiv ai început să te îneci în mireasma unui parfum primăvăratec venit parca de nicăieri. Te uitai nedumerit căutând sursa acestei miresme. La inceput ai căutat-o în fiece trecător, încercând să regăseşti mirosul de vanilie și flori de tei. Apoi ai deschis ochii si ai văzut zâmbetul şi privirea ei care domina orice vis al tău. De atunci silueta ei fragilă desenează în noapte pe spatele pleopelor tale imagini care-ţi chinuie sufletul tău îmbolnăvit de atâta iarna… Asta te înalță și-ți trezește o sete nepotolită de viață, față de femeia căutată de atât timp și găsită abia acum… Dar… de când mă ştiu am avut astenie de primăvară. Posibil aceasta să fie sursa unor astfel de gânduri şi stări.