Radioul este locul unde mi-am trait si sper sa mai traiesc… o alta viata a vietii mele

imageedit_5_2993424307

Era anul 1993-‘94, o vreme in care radioul comercial din Braila era la inceputurile sale frumoase, putini stiau cu ce se mananca mai exact dar toata lumea punea foarte mult suflet. De tanar m’a fascinat mereu radioul, iar la Radio Braila am ajuns in urma unui anunt de preselectie pentru redactori radio dat pe post. Din cateva sute de persoane prezente la preselectia ce a tinut 3 zile, am mai fost selectati doar vreo 5 sau 6 pentru proba de voce pe post pentru a ocupa cele 2 posturi disponibile. Cu ceva noroc si probabil balbe mai putine, dupa doua saptamani am reusit sa devin colaborator la unul din cele mai ascultate posturi de atunci. Nu am reusit sa iau concursul de redactor muzical si am devenit colaborator adica munca fara bani pentru ca in acea perioada nu banii contau ci pasiunea. Sa nu credeti cumva ca redactorii cu carte de munca de la acea vreme castigau foarte multi bani… si ei erau tot fara bani mai tot timpul dar era pasiunea si dragostea pentru ceea ce faceau. Nu obosea nimeni chiar daca faceau uneori ture de 14-16 ore… chiar daca oboseala’i rapunea in cele din urma si atunci canapeaua din studio devenea prietena. Se muncea enorm pe bani putini dar cu tot sufletul, desi multe lucruri le faceam dupa ureche, radioul in vremea aia reprezenta un soi de reper al libertatii, toata muzica noua si buna o ascultai pe vremea aia la radio
In ce priveste partea tehnica, aceasta se invartea in jurul unui mixer profi analog la care aveam conectate microfoanele unidirectionale  si “sculele” de pe care redam muzica, 90% din muzica redata fiind de pe banda magnetica, in mare parte casete audio pe care le rulam cu ajutorul unui dublu cassette deck de la Technics… Pentru preascultare si inregistrarea emisiei foloseam cateva sigle cassette deck tot de la Technics… Mult mai tarziu a aparut un CD Player… un vis. Microfoanele stateau pe stativ de scena… acel bat in sus.
Munca era titanica, programul muzical din fericire era insa la liber si ti’l pregateai cu o zi inainte, pentru ca mixajele le faceai in direct de pe casete in mare parte si nu era usor deloc, mai ales la partea de interactiv cand aveai dedicatiile muzicale. Trebuia sa stii fiecare caseta din studio cu fiecare piesa de pe ea si aveai cateva sute. Ele erau asezate pe rafturi in spatele tau cu canturile scrise cu pixul numerotate dar cu numerele sterse de la atata frecus… Practic aveai la dispozitie in jur de 3 minute sa gasesti caseta, sa o derulezi si sa o pregatesti de intrat in mixaj. De lucrat 90% de emisie o faceai singur ceia ce presupunea atat voce cat si tehnic de la A la Z. Se lucra in ture de cate 4 – 6 ore singuri sau fiecare cu un collaborator, pe emisie care era exclusiv in direct cu mixaj la fiecare piesa, plus cateva in afara emisiei pentru productie… era infernal, mai ales ca lucram si ture de noapte sau sarbatori. Eu eram micul colaborator al bunului meu prieten Angel Voinescu renumitul Dj White Angel de la acele vremuri realizatorul Top Dance de sambata seara… In mare parte mergeam pe tot ce inseamna improvizatie, orice iti crapa in studio trebuia sa te descurci singur sa faci sa mearga. O mare belea erau castile… alea erau comune… costau un munte de bani si bineinteles ca se stricau in draci. In principiu aveam casti semipro pe care le reparam pana cand nu mai aveam ce repara de ele si atunci faceam din cate 2-3 perechi una de care trageam iara… Aveam fani care ne scriau tone de scrisori, de sarbatori primeam saci cu felicitari, aveam si fane inebunite care ne sunau mereu in emisie, ba chiar cu unele ne’am trezit in studio. Radioul era munca multa pe atunci si total diferit de ceia ce asculti astazi cand in mare parte programul ti’l fac casele de discuri. Pe vremea aia aveam ca obligatie un PowerPlay al zilei ales dimineata care se difuza din ora in ora si in rest fiecare isi facea de cap. Misto era ca aveam toti gusturi diferite pe langa programul impus care era extrem de variat si includea muzica de toate genurile ca sa se bucure toata lumea. Fiecare Redactor avea Topul lui… un vis o nebunie… Imaginati-va anul 1994, intr-o camera de la ultimul etaj din Hotelul Traian, amenajat ca studio, antifonat cu… cartoane de oua. Fumul des de tigara face aerul irespirabil… tzarrr telefonul fix… bucurie mare… repede avem o dedicatie, ridica calea de telefon la mixer, da fii pe faza sa nu injure… alo da…, ascultam… esti in direct, o voce de pustoaica: – buna aveti melodia…
Dezastru: melodia este undeva pe o caseta, Angel care stia rafturile cu ochii inchisi zice… – Stiu io ma pe care, racks-ul ala… la stanga…
Fumul din studio era foarte des, luam decizia sa nu fumam o ora ca sa se aeriseasca… da de unde… uitam de decizie. Mai primeam vreo 5 -6 telefoane de la un paznic de noapte, un taximetrist, o pustoaica fara somn si un buticar de la un non-stop. Uneori primeam vizite neasteptate de la anumiti fani care veneau cu platoul de prajituri sa ne serveasca de ziua lor sau trimiteau un platou cu cateva gustari stiind ca ne auzeau vocile de vreo 12 ore la radio si ne trimiteau ceva de papa.
In acele nopti, nici prin cap nu imi trecea ca o sa apara softuri dedicate de radio cu playlist, sa vezi numele la melodie, sa stii ce melodie urmeaza sa poti baga jingleuri cand vrei si cel mai tare sa emiti pe internet in totala legalitate. Pai dragii mei sa vedeti redactorul musical de atunci din radio cum statea langa el cu vreo 30 de casete aproape toate identice pe care avea jingleuri-le si reclamele ce trebuiau sa intre la ora fixa… as de unde… mereu intrau cu intarziere. Arta adevarata consta in a gasi reclama respectiva ce trebuia difuzata in gramada de casete de pe pupitru… Si acum imi aduc aminte de Roxana Mihalcea care atunci cand intra in tura ea ca o fata ordonata aseza casetele una sub alta pe pupitru tacticos ca sa le aiba la indemana… in rest nimeni nu facea asta… spontaneitate auzeai melodia si in timpul melodiei brusc te tranznea dorinta sa bagi alta piesa si aveai doar 2 minute sa cauti si sa gasesti caseta apoi sa derulezi pana la piesa si apoi urma marea arta sa incerci sa lipesti bataie pe bataie piesa noua cu cea care se termina… eeeee laser frate.
Sunt niste amintiri pe care nu o sa le uit niciodata, avea un farmec aparte studioul din camera de hotel… nu va pot descrie frumusetea rasaritului de soare dimineata dupa tura cand prin geamul larg deschis il vedeai in toata splendoarea lui si parca exact atunci dupa o noapte istovitoare de tura te apuca iar cheful de viata… si mai presus de toate, chiar eram prieteni… imparteam ultima tigara in 5 persoane… o echipa: Angel Voinescu, Mirela Lupescu, Nicusor Zamfir, Sorin Stamate, Roxana Mihalcea, Mirela Dobroiu, Catalin Curca, Mircea Juganaru, Daniel Neagu (Danete’), Eugen Costache, Edy Bucuresteanu, Traian Maicanescu si eu micul colaborator. Sa nu fie suparati cei pe care nu i-am mentionat in text pentru ca simplu nu-mi mai aduc aminte numele lor complet si nu am vrut sa scriu aici pseudonimul de atunci dar sunt convins ca textul meu le va trezi amintiri frumoase si am sa-i astept sa –si faca simtita prezenta public. Revin si spun cu mana pe inima ca aceasta a fost o perioada minunata din viata mea cand am legat o prietenie definitiva si frateasca cu Angel. Eram nedespartiti in aceasta prietenie frumoasa care uite ca a dainuit si peste ani chiar daca viata ne-a tinut o vreme ocupati pe amandoi pe drumuri diferite. Ne-am revazut recent dupa foarte multi ani… eu cu kilograme in plus… Angel cu parul mai putin valvoi… nici cei de mai sus nu mai arata Feti Frumosi si Ilene Cosanziene dar au ramas la fel de entuziasti si plini de viata.
Nu voi pierde niciodata aceste amintiri si am sa le pastrez vii si am incercat in cateva cuvinte sa va povestesc cum era Radioul prin anii ’90… si acum imi aduc aminte cu nostalgie de multe lucuri frumoase din vremea aia, de farsele pe care ni’le faceam si munca aia multa care insa iti aducea satisfactie. Am cunoscut atunci multi oameni deosebiti de la celebritatile vremii la oameni simpli. Am 1001 una povesti din studio sau afara lui, dar am sa ma opresc aici ca si asa am scris deja foarte mult si risc sa plictisesc. De intors m’as intoarce maine inapoi in radio, dar nu stiu daca radioul de azi mai e pentru mine. Dar acum cand am scris aceste randuri mi-a venit o idea sa organizez o intalnire de “dupa 20 de ani “Sigur voi face asta si toti cei care stiti ca pe vremea aceea ati lucrat sau colaborat cu inceputurile Brailene de radio puteti sa ma contactati sa ne organizam. Cand spun toti spun toti (Radio Dolly do, Radio Braila, Radio Univers FM, Radio Mix FM). Hai sa mai petrecem impreuna inca odata asa cum o faceam acum 20 de ani… pana dimineata… dimineata de dimineata.

7 gânduri despre “Radioul este locul unde mi-am trait si sper sa mai traiesc… o alta viata a vietii mele

  1. Omule, am citit cu placere cuvintele tale si chiar am retrait momente de atunci. Ce-i drept, a doua oara pe ziua de azi pentru ca in fiecare zi plec cu gandul in acele „vremuri” macar pentru cateva clipe.
    Stii cum sa ma gasesti daca se infiripa ceva in privinta initiativei tale.
    Succes !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu tin minte că undeva prin decembrie, inainte de Craciun, am făcut o tragere cu artificii de pe hotel. Făcusem o mica sponsorizare a unor concursuri cu premii. Atmosfera din studio era extraordinară. La un moment dat chiar Angel a câstigat chiar el un concurs pentru că intrase on line de pe un telefon dintr-un birou alăturat. Sunt alături de voi!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.