Radem fortat si nu miscam capul, sa nu cumva sa ni se scuture fardul… de pe mastile noastre

5a7a682
Traim toata viata dupa conceptiile altora! Facem tot posibilul sa nu iesim din rand! Foarte des cadem in comedia aparentelor… Am devenit profesionisti sa ne ascundem, sa ne prefacem. Mintim ca suntem tari atunci cand suntem slabi, ne prefacem ca suntem mai buni si mai capabili decat suntem in realitate, ne prefacem plini de credinta cand de fapt e pustiu in suflet. Ce conteaza cum ne simtim? Nu trebuie sa se vada acest lucru! Trebuie sa afisam mereu o fata multumita si fericita. Purtam cu noi o geanta mare invizibila cu zeci si sute de masti pe care le schimbam atunci cand ne intalnim cu parintii, cu fratii, cu prietenii! Iata cum incet, incet, totul devine o schita sau o imitatie proasta a ceea ce ar vrea sa fie opera de arta. Altfel spus, viata devine o scena de teatru plina de multi actori care au uitat ca viata se traieste cu adevarat, nu se mimeaza. E un rol pe care, in final, ajungem sa il jucam aproape la perfectiune. Ne invata lumea si societatea ca e bine sa minti, ne aplauda si ne spune ca e bine sa pari altceva decat ceea ce esti, iar in final ajungem sa credem ca asa e cel mai potrivit pentru noi. Cei din jurul nostru fac la fel, asa ca suntem o gasca mare de fiinte ce rad fortat si fara sa-si miste capul, ca nu cumva sa ni se scuture fardul cu ajutorul caruia ne-am chinuit de atata amar de vreme sa ne ascundem ridurile.
Este un rol obositor si in cele din urma, poate inima se satura sa tot schimbe masti, iar publicul care candva statea sa te aplaude, acum pleaca; si ajungi sa joci in fata unor scaune goale, ajungi sa joci, din disperare, doar tu pentru tine. Privim cu tristete la aceasta lume din care facem parte si in continuare purtam masti. Dimineata cand plecam de acasa spre munca punem o masca… la munca cand ajungem ne punem o alta masca… iar de departe cel mai trist este ca unii pun masca si seara cand ajung acasa… Ce este trist, dragii mei, este ca acest „teatru” ieftin il „interpretam” cu gratie in diverse moduri si chipuri posibile pe aceasta scena a vietii! Astfel, ne „ascundem” de colegi, de vecini, de familie etc. Iar acestia procedeaza intr-o maniera asemanatoare, fiindca, daca se intampla sa aiba loc vreun lucru negativ, ar fi de preferat „sa moara si capra vecinului” si nu, numai a noastra! Si sa nu care, cumva, sa incercati sa ma contraziceti, pentru ca si voi, banuiesc, ca sunteti in asentimentul meu!
Am uitat sa fim noi, am devenit niste actori, niste mimi, niste indivizi care mint, care sunt altceva decat ceea ce sunt ei cu adevarat si, culmea, unii chiar asteapta premii pentru rolurile lor. Am fost mereu invatati de societate sa ne ascundem de ceea ce suntem. Mereu a aparut cineva in viata noastra care ne-a spus sa nu lasam pe nimeni sa vada ce simtim. Zi de zi jucam in piesa de teatru a vietii noastre. Zi de zi speram ca la sfarsitul zilei sa auzim aplauze furtunoase… dar… nu auzim decat zgomotul facut de momentul in care ne schimbam mastile… Suntem actori in aceasta piesa de teatru scrisa de noi pentru viata noastra. O piesa de teatru cu multe acte. Un act… o masca… alt act… alte masti.

Un gând despre “Radem fortat si nu miscam capul, sa nu cumva sa ni se scuture fardul… de pe mastile noastre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.