Ce este fericirea?

fakesmile
Am cautat fericirea in bani. Dar banii nu cauta fericirea. Am cautat fericirea in fericire dar am descoperit ca e o himera ce trece si ne face sa alergam dupa ea si, atunci cand credem ca am prins-o, ea dispare si ramanem cu pumnii goi, plangand in tarana propriilor visuri.
Am cautat fericirea in oameni, fara sa stiu ca numai tristete si chin ofera lumea… Am vazut in om deprimare si incredere, dezamagire si dragoste, tristete si implinire, numai fericire nu am vazut…
Am cautat fericirea in carti si lucruri spirituale si am intalnit numai vid si gol si, urmarind forma, am uitat esenta… Am vazut cum sufletul mi-e pacalit si inselat de geniul altora, am alergat dupa rodul mintii unui muritor si am ramas in praful drumului, impiedicat in graba alergarii mele…
Am cautat fericirea in petreceri si frumos. Dar am gasit numai formalitate si critica superficiala. Oare de ce nu putem spune uratului urat si frumosului, frumos? De ce inversam atributele si ne rapim fericirea?
Am cautat fericrea asa de mult ca am uitat cum arata… Am ajuns in acest moment al vietii mele, obosit, cu haina sfasiata in coltii cotidianului si obisnuitului, dar fara sa gasesc fericirea… Fara sa vad cum arata…
Ma uit la cautarea mea si imi dau seama ca nu am gasit nimic… Pentru ca nu stiu ce caut… Asa ca ce caut? Ce e fericirea? Cine stie…?

Radioul este locul unde mi-am trait si sper sa mai traiesc… o alta viata a vietii mele

imageedit_5_2993424307

Era anul 1993-‘94, o vreme in care radioul comercial din Braila era la inceputurile sale frumoase, putini stiau cu ce se mananca mai exact dar toata lumea punea foarte mult suflet. De tanar m’a fascinat mereu radioul, iar la Radio Braila am ajuns in urma unui anunt de preselectie pentru redactori radio dat pe post. Din cateva sute de persoane prezente la preselectia ce a tinut 3 zile, am mai fost selectati doar vreo 5 sau 6 pentru proba de voce pe post pentru a ocupa cele 2 posturi disponibile. Cu ceva noroc si probabil balbe mai putine, dupa doua saptamani am reusit sa devin colaborator la unul din cele mai ascultate posturi de atunci. Nu am reusit sa iau concursul de redactor muzical si am devenit colaborator adica munca fara bani pentru ca in acea perioada nu banii contau ci pasiunea. Sa nu credeti cumva ca redactorii cu carte de munca de la acea vreme castigau foarte multi bani… si ei erau tot fara bani mai tot timpul dar era pasiunea si dragostea pentru ceea ce faceau. Nu obosea nimeni chiar daca faceau uneori ture de 14-16 ore… chiar daca oboseala’i rapunea in cele din urma si atunci canapeaua din studio devenea prietena. Se muncea enorm pe bani putini dar cu tot sufletul, desi multe lucruri le faceam dupa ureche, radioul in vremea aia reprezenta un soi de reper al libertatii, toata muzica noua si buna o ascultai pe vremea aia la radio
In ce priveste partea tehnica, aceasta se invartea in jurul unui mixer profi analog la care aveam conectate microfoanele unidirectionale  si “sculele” de pe care redam muzica, 90% din muzica redata fiind de pe banda magnetica, in mare parte casete audio pe care le rulam cu ajutorul unui dublu cassette deck de la Technics… Pentru preascultare si inregistrarea emisiei foloseam cateva sigle cassette deck tot de la Technics… Mult mai tarziu a aparut un CD Player… un vis. Microfoanele stateau pe stativ de scena… acel bat in sus.
Munca era titanica, programul muzical din fericire era insa la liber si ti’l pregateai cu o zi inainte, pentru ca mixajele le faceai in direct de pe casete in mare parte si nu era usor deloc, mai ales la partea de interactiv cand aveai dedicatiile muzicale. Trebuia sa stii fiecare caseta din studio cu fiecare piesa de pe ea si aveai cateva sute. Ele erau asezate pe rafturi in spatele tau cu canturile scrise cu pixul numerotate dar cu numerele sterse de la atata frecus… Practic aveai la dispozitie in jur de 3 minute sa gasesti caseta, sa o derulezi si sa o pregatesti de intrat in mixaj. De lucrat 90% de emisie o faceai singur ceia ce presupunea atat voce cat si tehnic de la A la Z. Se lucra in ture de cate 4 – 6 ore singuri sau fiecare cu un collaborator, pe emisie care era exclusiv in direct cu mixaj la fiecare piesa, plus cateva in afara emisiei pentru productie… era infernal, mai ales ca lucram si ture de noapte sau sarbatori. Eu eram micul colaborator al bunului meu prieten Angel Voinescu renumitul Dj White Angel de la acele vremuri realizatorul Top Dance de sambata seara… In mare parte mergeam pe tot ce inseamna improvizatie, orice iti crapa in studio trebuia sa te descurci singur sa faci sa mearga. O mare belea erau castile… alea erau comune… costau un munte de bani si bineinteles ca se stricau in draci. In principiu aveam casti semipro pe care le reparam pana cand nu mai aveam ce repara de ele si atunci faceam din cate 2-3 perechi una de care trageam iara… Aveam fani care ne scriau tone de scrisori, de sarbatori primeam saci cu felicitari, aveam si fane inebunite care ne sunau mereu in emisie, ba chiar cu unele ne’am trezit in studio. Radioul era munca multa pe atunci si total diferit de ceia ce asculti astazi cand in mare parte programul ti’l fac casele de discuri. Pe vremea aia aveam ca obligatie un PowerPlay al zilei ales dimineata care se difuza din ora in ora si in rest fiecare isi facea de cap. Misto era ca aveam toti gusturi diferite pe langa programul impus care era extrem de variat si includea muzica de toate genurile ca sa se bucure toata lumea. Fiecare Redactor avea Topul lui… un vis o nebunie… Imaginati-va anul 1994, intr-o camera de la ultimul etaj din Hotelul Traian, amenajat ca studio, antifonat cu… cartoane de oua. Fumul des de tigara face aerul irespirabil… tzarrr telefonul fix… bucurie mare… repede avem o dedicatie, ridica calea de telefon la mixer, da fii pe faza sa nu injure… alo da…, ascultam… esti in direct, o voce de pustoaica: – buna aveti melodia…
Dezastru: melodia este undeva pe o caseta, Angel care stia rafturile cu ochii inchisi zice… – Stiu io ma pe care, racks-ul ala… la stanga…
Fumul din studio era foarte des, luam decizia sa nu fumam o ora ca sa se aeriseasca… da de unde… uitam de decizie. Mai primeam vreo 5 -6 telefoane de la un paznic de noapte, un taximetrist, o pustoaica fara somn si un buticar de la un non-stop. Uneori primeam vizite neasteptate de la anumiti fani care veneau cu platoul de prajituri sa ne serveasca de ziua lor sau trimiteau un platou cu cateva gustari stiind ca ne auzeau vocile de vreo 12 ore la radio si ne trimiteau ceva de papa.
In acele nopti, nici prin cap nu imi trecea ca o sa apara softuri dedicate de radio cu playlist, sa vezi numele la melodie, sa stii ce melodie urmeaza sa poti baga jingleuri cand vrei si cel mai tare sa emiti pe internet in totala legalitate. Pai dragii mei sa vedeti redactorul musical de atunci din radio cum statea langa el cu vreo 30 de casete aproape toate identice pe care avea jingleuri-le si reclamele ce trebuiau sa intre la ora fixa… as de unde… mereu intrau cu intarziere. Arta adevarata consta in a gasi reclama respectiva ce trebuia difuzata in gramada de casete de pe pupitru… Si acum imi aduc aminte de Roxana Mihalcea care atunci cand intra in tura ea ca o fata ordonata aseza casetele una sub alta pe pupitru tacticos ca sa le aiba la indemana… in rest nimeni nu facea asta… spontaneitate auzeai melodia si in timpul melodiei brusc te tranznea dorinta sa bagi alta piesa si aveai doar 2 minute sa cauti si sa gasesti caseta apoi sa derulezi pana la piesa si apoi urma marea arta sa incerci sa lipesti bataie pe bataie piesa noua cu cea care se termina… eeeee laser frate.
Sunt niste amintiri pe care nu o sa le uit niciodata, avea un farmec aparte studioul din camera de hotel… nu va pot descrie frumusetea rasaritului de soare dimineata dupa tura cand prin geamul larg deschis il vedeai in toata splendoarea lui si parca exact atunci dupa o noapte istovitoare de tura te apuca iar cheful de viata… si mai presus de toate, chiar eram prieteni… imparteam ultima tigara in 5 persoane… o echipa: Angel Voinescu, Mirela Lupescu, Nicusor Zamfir, Sorin Stamate, Roxana Mihalcea, Mirela Dobroiu, Catalin Curca, Mircea Juganaru, Daniel Neagu (Danete’), Eugen Costache, Edy Bucuresteanu, Traian Maicanescu si eu micul colaborator. Sa nu fie suparati cei pe care nu i-am mentionat in text pentru ca simplu nu-mi mai aduc aminte numele lor complet si nu am vrut sa scriu aici pseudonimul de atunci dar sunt convins ca textul meu le va trezi amintiri frumoase si am sa-i astept sa –si faca simtita prezenta public. Revin si spun cu mana pe inima ca aceasta a fost o perioada minunata din viata mea cand am legat o prietenie definitiva si frateasca cu Angel. Eram nedespartiti in aceasta prietenie frumoasa care uite ca a dainuit si peste ani chiar daca viata ne-a tinut o vreme ocupati pe amandoi pe drumuri diferite. Ne-am revazut recent dupa foarte multi ani… eu cu kilograme in plus… Angel cu parul mai putin valvoi… nici cei de mai sus nu mai arata Feti Frumosi si Ilene Cosanziene dar au ramas la fel de entuziasti si plini de viata.
Nu voi pierde niciodata aceste amintiri si am sa le pastrez vii si am incercat in cateva cuvinte sa va povestesc cum era Radioul prin anii ’90… si acum imi aduc aminte cu nostalgie de multe lucuri frumoase din vremea aia, de farsele pe care ni’le faceam si munca aia multa care insa iti aducea satisfactie. Am cunoscut atunci multi oameni deosebiti de la celebritatile vremii la oameni simpli. Am 1001 una povesti din studio sau afara lui, dar am sa ma opresc aici ca si asa am scris deja foarte mult si risc sa plictisesc. De intors m’as intoarce maine inapoi in radio, dar nu stiu daca radioul de azi mai e pentru mine. Dar acum cand am scris aceste randuri mi-a venit o idea sa organizez o intalnire de “dupa 20 de ani “Sigur voi face asta si toti cei care stiti ca pe vremea aceea ati lucrat sau colaborat cu inceputurile Brailene de radio puteti sa ma contactati sa ne organizam. Cand spun toti spun toti (Radio Dolly do, Radio Braila, Radio Univers FM, Radio Mix FM). Hai sa mai petrecem impreuna inca odata asa cum o faceam acum 20 de ani… pana dimineata… dimineata de dimineata.

Salut, draga prietene candidat!

 

1505261022392388-4_things_that_make_for_a_poor_candidateMa numesc Alegator. Sunt un mic omulet… micut… dar foarte important si util. Am fost facut ca sa schimb viitorul tau si al meu odata la 4 ani.
Daca ma iei de mana si te porti frumos cu mine, te pot ajuta prietene candidat. Te pot ajuta sa ma convingi ca m-ai convins. Cu ajutorul meu, poti aprinde lumanarile de pe tort, atunci cand iti sarbatoresti victoria in alegeri. Iti mai pot fi de folos atunci cand vrei sa construiesti un palat in miniatura, din multe-multe promisiuni pe care le spui in campanie.
Dar daca neglijezi regulile de utilizare corecta a mea ca alegator, spre marele meu regret, eu iti pot aduce daune, durere si disperare. Cum?
Daca nu ma convingi la timp, de la mine, poti pierde un vot si de la tot ce se afla in apropierea mea. Te rog sa ma crezi, dragul meu candidat, eu nu vreau nicidecum sa iti provoc durere, frica, disperare. Eu nu vreau ca, din cauza votului meu lipsa sa ai de suferit. Eu nu vreau ca indecizia mea sa distruga ceea ce tu ai construit cu multa atentie prin diverse metode de tine stiute. Nu incerca sa ma convingi ca banii tai sunt mostenire sau ca toata viata ta nu ai facut nici o combinatie cu banii de la stat ca nu asta ma intereseaza. Convinge-ma ca ai un plan concret cu ce faci daca ajungi acolo. Nu vreau sa te vad cum suferi ca nu ai reusit sa ma convingi ca esti curat ca lacrima. Vorbeste-mi despre ce vrei sa faci tu nu incerca sa mi sucesti mintile cu povestile contra-candidatilor tai… Draga prietene candidat nu-mi consuma timpul daca tu nimic nu ai a spune… Te rog foarte mult, nu ma convinge sa te votez, daca nu stii cum sa faci asta. Iar daca reusesti sa-mi aprinzi convingerile, ai grija la flacara inainte ca ea sa atinga capatul de care tu crezi ca ma tii. Incearca sa ii convingi pe colegii tai sa nu ma lase pe mine alegator la indemana hazardului pentru inca 4 ani. Roaga-i pe cei mai mari ca tine sa nu ma foloseasca doar pentru a-si aprinde dorintele nestavilite de preamarire. Te rog, draga prietene candidat, sa nu ma ajuti doar atat cat ai tu nevoie. Draga prietene candidat fie ca zambetul pe care-l aduc atunci cand sunt utilizat, sa dea bucurie si fericire pe urmatorii 4 ani si noua alegatorilor nu doar tie candidatule. Draga prietene eu micul alegator nu mai am timp sa-mi pierzi tu timpul cu vorbe despre altii… vorbeste-mi despre tine ca despre altii ma interesez eu singur.

​Daca ai sti cat de putin iti trebuie sa fii fericit…

Cu ceva timp in urma am citit un un text care din oarecare motive mi-a ramas in memorie. Suna cam asa: ” Daca s-ar cladi casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare…”. Sa fie oare asa? In ziua de azi toata lumea cauta sa fie fericita. Toti incearca sa faca cat mai multe lucruri in viata care sa le dea dreptul de a spune ca sunt fericiti. Majoritatea nu se multumesc cu ceea ce au, vor mai mult, se plang ca nu au destui bani, ca nu au comfortul, jobul sau posibilitatile pe care ar vrea sa le aiba. Nimic nu este indeajuns pentru ei. Se straduiesc din rasputeri sa fie fericiti, sa gaseasca acea unda de placere pe care ar putea sa le-o dea implinirea, sa ajunga in acel loc in care nu mai au nevoie de nimic si fericirea ar umple atmosfera cu atomii ei parfumati. Asa se face ca toti acesti oameni cred in fericire, o doresc cu toate firele sufletului lor, iar daca ar gasi-o, daca li s-ar da sansa sa o atinga, ar strivi-o intr-o clipita fara sa isi dea seama ca au distrus-o in goana nebunatica si nesabuita dupa fericire. Acest cuvant exista in dictionarul fiecarei limbi de pe glob, dar in niciunul din aceste dictionare nu este specificat sensul lui adevarat. 

De-a lungul timpului, pe parcursul scurtei mele existente,de pana acum, mi-am dat seama de ceea ce inseamna cu adevarat fericirea. Cu ceva timp in urma, urmaream stirile de la televizor . Am prins un moment dintr-un reportaj despre razboiul din Transnistria si am vazut un copil care plangea, un copil caruia i se rupea sufletul plangand, avand in fundal niste ruine si o gramada de oameni alergand in toate partile.Priveam acel reportaj iar eu in acele momente, eu stateam in casa, la cald …Am inteles ca a fi fericit nu inseamna sa ai tot ce-i mai bun in lume, ci sa ai doar strictul necesar.

Am inteles ca fericirea nu e de fapt o destinatie, un lucru la care trebuie sa aspiri, un lucru pe care trebuie sa il obtii cu orice pret in viata. Fericirea consta in modul in care iti traiesti viata, in ceea ce faci zi de zi, in oamenii pe care ii iubesti, in atitudinea pe care o ai fata de tot ce te inconjoara, in cat de des zambesti cu adevarat,  in cat de des privesti spre cer si iti spui ca e o zi frumoasa desi e innorat, in cat de des vezi un copil care plange si te intrebi ce ai putea sa faci ca sa ii stergi lacrimile, in cat de des vezi un prieten cu probleme si imediat iti apare in minte dorinta de a-l ajuta sa iasa din impas, in cat de des iti permiti sa iesi la o plimbare doar ca sa admiri minunile date de Dumnezeu in lumea asta, in cat de des iti spui si crezi ca esti fericit indiferent de cate necazuri ai… Aceasta  ar fi definitia fericirii care cred eu ca merita sa apara in toate dictionarele vietii noastre.

Despre mine …asa cum sunt

15000614_1162944287117778_1787820574054997625_o-cropped-2

In toti acesti ani de cand incerc sa fac lucrurile sa mearga am vazut oameni care m-au descris in fel si chip. Unii in functie de felul in care m-au perceput, altii in functie de comenzi. Unii s-au grabit sa ma eticheteze fara ca macar sa ma cunoasca, iar altii, nici macar dupa mult timp petrecut in preajma mea nu sunt capabili sa ma descrie obiectiv.

Sunt oameni care m-au iubit din prima clipa, altora le-am devenit antipatic din momentul in care au vazut ca nu sunt genul de persoana care seduce orgolii. Eu nu joc cate un rol pentru fiecare om, nu sunt deloc un actor asa de bun. Eu nu joc nici un rol fiindca nu am niciun scop in relatiile cu lumea. Nu ma folosesc de oameni si nu caut sa imi creez o imagine imaculata. Eu ma port asa cum sunt eu.

Cu tot sufletul meu iubesc oamenii, insa ma feresc de aceia care ma obosesc cu asteptari si cu pretentii absurde. Datorez oamenilor respect, iar pentru cei care merita mai mult le datorez si iubirea mea.De fiecare data am incercat sa fiu bun cu toti cei pe care i-am cunoscut, sa nu nedreptatesc pe cineva, sa nu ranesc, sa nu devin o amintire urata, iar daca am gresit vreodata cu ceva atunci va asigur ca stiu ca am gresit fata de mine… Da, fata de mine fiindca au fost momente din viata mea cand am facut compromisuri de dragul acelor oameni care ma minteau, acceptand lucruri impotriva principiilor mele de viata.

Asta m-a costat dusmanii si lupte inutile… am auzit multe abordari jignitoare la adresa mea de la oameni pe care nu i-am cunoscut vreodata dar ei ma descriau ca si cum ma cunosteau din copilarie.

Cel mai important pentru mine, este cine sunt eu cu adevarat nu ce cred si ce spun oamenii despre mine. Reputatia ti-o poate strica orice om rau intentionat, orice om pus de alt om sa faca asta… dar onoarea nu. Reputatia nu are nici o valoare… se vor gasii mereu guri rele care sa te descrie cat mai urat, cat si minti inguste care sa creada in zvonurile acelor minti…

Nu am facut eforturi sa schimb pareri despre mine… am strans destula experienta incat sa stiu ca sunt unii care nu vor reusii niciodata sa judece oamenii dupa calitatile lor obiective, ci doar dupa prejudecati proprii, dupa zvonuri sau si mai rau sa judece in functie de suma primita pentrru a face asta. Nu sunt un om perfect, nu traiesc dupa reguli stricte, dar am o regula pe care nu mi-o incalc. Regula este sa traiesc incat sa pot privi cu demnitate in ochii oricui si sa nu ma rusinez de ceea ce sunt. De aceea voi spune mereu ceea ce cred chiar daca pentru unii va fi dureros.

Doctore cand in discutie este viata omului, optiunea nu poate fi decat una… cealalta varianta se numeste crima.

a32-800x430

Am vazut multe opinii pe acest subiect mereu fierbinte, sanatatea… sistemul de sanatate. Am vazut abordarile unor medici care efectiv m-au socat… am zis ca nu am citit eu bine, ca m-am grabit, cand am parcurs textul si nu am inteles. Aceste fiinte care se cred rupti din trupul lui Dumnezeu si care se intituleaza Medici si se comporta astfel, spun ca: “pacientii sunt foarte prost educati si nici nu stiu sa iti raspunda la intrebari simple de genul: ati mai fost operat vreodata?  Toti astia ( pacientii adica ) nu au cei sapte ani de acasa” si tirada continua… “de ce apelati la serviciile unui medic si nu la serviciile unei croitorese sau ale unei vanzatoare sau chiar ale functionarei de la primarie, care iti tranteste geamul in nas, pt ca are pauza de masa …”  Toate acestea le spun medicii despre pacientii care asteapta umili la usile cabinetelor lor atunci cand vin la consult… acesti pacienti care sunt tratati de voi domnilor medici  precum o mare masa de insecte de care va este scarba.

De ce te crezi fiinta superioara domnule Doctor?… Doctore atunci cand ai depus juramantul lui Hipocrat la fel gandeai? Ce anume te face sa rostesti astfel de cuvinte despre noi cei care suntem pacienti. Cum te lasa inima sa spui… unui batran fara pile si bani care sta umil la usa cabinetului tau…” sa stea acolo, sa moara, ce vina am eu? Nu e treaba mea ca nu are card de sanatate! “Dar care e treaba ta, luminatule?… Iluminatule Doctor treaba ta este cumva sa intocmesti retete false ca sa poti scoate medicamentele din farmacia spitalului si sa-ti aprovizionezi cabinetul particular? Treaba ta Medicule este sa-i privesti pe cei care stau la usa ta doar ca niste posesori de CNP de pe urma carora tu incasezi bani?

Nu, nu pot sa accept ca astfel de animale exista printre noi! Nu pot sa cred ca e posibil sa ai asemenea opinii despre niste oameni care incerca sa-si salveze viata! Mintea mea refuza sa proceseze informatia ca pentru un om normal la cap si cat de cat educat care pe deasupra este si Medic nu mai conteaza decat suma ce rezulta de pe urma celui care-i sta umil la usa pentru consult.

Ce natie de monstru zace intr-un om care se crede mai presus decat un altul, doar pentru ca este Medic? Domnilor Doctori voi nu va mai aduceti aminte ce fel va simteati atunci cand erati copil si va duceati cu parintii la medic? Asa repede uitati ce stare de umilinta simteai atunci cand doctorul se repezea la parintii tai?

Ce va invata la Facultatea de Medicina de ajungeti sa-i dispretuiti asa tare pe oamenii simplii ? Tu medicule care te comporti in halul asta te mai poti numi om daca in fata problemelor de viata si de moarte ale altor oameni ridici din umeri si spui: ghinion! Nu e treaba mea!

Domnilor Doctori care procedati asa va spun doar atat: nu cred ca poate sa existe acest comportament, cand vorbim de vietile unor oameni. Cand in discutie sunt vietile oamenilor, optiunea nu poate fi decat una…cealalta varianta se numeste crima. Asadar, ca exercitiu de toleranta, poate asa  macar incep unii sa priceapa despre ce e vorba, le propun tuturor acestor categorii de medici care se cred rupti din Trupul Mantuitorului sa-si ia copiii in brate, sa-i priveasca in ochi si apoi sa se gandeasca ce-ar face ei daca ar fi  in locul batranului de la usa ta?  Nu sunteti voi, trimisii Domnului pe pamant sa va intre bine in cap asta… Atat, ignorantilor nesabuiti, atat!

Altfel, toate javrele astea de oameni care procedeaza asa medici fiind spun sus si tare ca au credinta in Dumnezeu, merg la biserica, tin sarbatori, se inchina, spun rugaciuni. Poate sa creada in ceva un om care neaga dreptul la viata altui om? Poate sa creada doar ca el a devenit un mic Dumnezeu. Si s-a umplut lumea de Dumnezei d-astia! Cum de va mai tine pamantul, asta nu pricep!

Aceasta categorie de medici merita tinuta minte, iar peste cativa ani, inregistrarile cu ei tunand si fulgerand impotriva pacientilor sa fie aratate copiilor lor cu mesajul: uite, copile, asta zicea tac-tu acum zece ani. Daca nu te-a crescut si pe tine la fel, poate-l pui sa-ti explice intr-o zi ce natie de monstru e. Ca om nu pare…

Multumesc lui Dumnezeu ca printre ei mai sunt si Medici adevarati care fac cinste profesiei.

Respect pentru acestia …un profund dispret pentru ceilalti.