De maine Facebook-ul se opreste …

a97980_fb-fact_7-addiction2

Traim virtual si ne indepartam de aproape tot ce este uman. Titlul textului de astazi este mai nou un model de titlu de stire folosit de aproape toate ziarele.” Senzational! Maine e ultima zi din viata… da click” sau “daca vrei sa afli cum ai sa mori… da click” sau “SOC ! Vrei sa sti cand va disparea pamantul… da click ca sa te salvezi “. Uite cum ajungem epuizati si sorbiti de energie din toate partile, traficul ne omoara, ne parcurgem zilele virtual. Zi de zi, ora de ora, minut cu minut.
Calculam orele de munca iar acestea incep sa ni se para ca nu se mai termina niciodata. Devenim apatici nu mai stim sa creem nimic in realitate. Nu mai stim nici macar sa raspundem la intrebarea adresata in realitate “ce faci?”. Cand suntem interbati ne trezim ca dam din cap cu chiu cu vai si scoatem pe gura un fel de mormait care pentru cel ce a adresat intreabrea suna ca si cum “faci bine”.
Suntem din ce in ce mai lipsit de umanitate, stam de vorba intre noi doar pe retele de socializare si ne intalnim cu oamenii la o cafea ca sa ne uitam impreuna la ce pun altii pe Instagram si pe Facebook. Nu mai exista discretia. Ne inchidem usa la casa cu sisteme sofisticate sa nu intre nimeni dar ne facem poze in dormitor sau in baie in orice colt al casei si le postam public.
Modestia a inceput sa fie perceputa ca un termen facultativ si care este asimilat cu un cuvant din cartile vechi de istorie antica. Ne facem idoli gen “Poptamasi”. Viata noastra se desfasoara pe Facebook. Aruncam cu vorbe urate in stanga si in dreapta, ne pute tot ce este in jur, ne luam de toata lumea, ne scuipam unii pe altii. Nu mai avem principii. Fac parte dintr-o generatie care a trait emotia unui cuvant de alint spus de langa mine, a unei imbratisari reale care transmite o mie de stari reale palpabile ce nu pot fi transmise de un “hug” electronic. Atunci cand nu era Facebook-ul stiam sa multumim cu o strangere de mana asortata cu o privire calda, stiam sa spunem “te rog” sa alinam pe cel de langa… cu vorbe dulci spuse soptit… Astazi ne amintim de oameni doar cand auzim pe Facebook ca au murit si ii cinstim atunci cu un status si cu care vrem sa strangem like-uri nu pentru ca suntem miscati de moartea acelei persoane. Ne despartim pe Facebook si ne combinam tot acolo. Ne share-uim vietile pe Facebook si asteptam cat mai multe like-uri.
Ne f… mereu grija de ce fac cei de langa. De maine Facebook-ul se opreste iar noi sa incercam sa ne traim viata asa cum stim noi mai bine. Sa ne aducem aminte sa ne traim viata asa cum e firesc. Sa repectam mai mult oamenii de langa noi, sa ii intelegem, sa ne repectam, sa nu ii dam in cap primului care iese din multime. Sa nu mai alergam cu pozele sau selfie-urile prin Facebook si sa re-invatam sa ne traim dragostea in dormitoarele noastre, sa ne tragem iarasi jaluzele la gemurile vietii private.
Daca maine Facebook-ul se opreste, poate vom incepe sa impartasim bucuriile noastre cu cei de langa noi, vom incepe sa ne traim povestile de dragoste cat mai decent. Daca maine Facebook-ul se opreste… suna alarma… e dimineata unei noi zile… am visat… acum m-am trezit, ia sa deschid pagina de Facebook…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.