Domnule Iohannis ,Profesorul trebuie sa fie om cu litere de tipar, nu o epava a sistemului corupt.

“Actualul sistem de invatamant preuniversitar este neadaptat si foarte prost orientat, motiv pentru care trebuie reconstruit din temelii. ”Trebuie sa dam o sansa si celor care nu mor de dragul cartii, dar vor sa invete o meserie”, a spus presedintele Klaus Iohannis.
Auzind aceasta declaratie imi vine in minte replica celebra a regretatului actor Jean Constantin :”Vai, aceste cuvinte ne doare”!!!
Domnule Presedinte nu putem vorbi de o societate educata atata timp cat cei care se ocupa nemijlocit de educare trec in politica.
Am invatat in cateva scoli diferite si am avut ocazia sa cunosc diferite sisteme, am avut ocazia sa cunosc pedagogi, profesori, indrumatori si maistri.
Va pot spune, asta anticipand un pic evenimentele, ca avem un sistem de invatamant putred si pueril, cu o parte din profesori ce folosesc tehnici de predare sovietice si mancurte, cu repetitia redundanta a unor teme prost intelese si prost transmise copilului, care-i un burete si absoarbe tot , chiar daca se preface ca nu-l aude si nu-l vrea. Vinovati pentru calicirea unei natiuni suntem noi toti Domnule Presedinte.
Prima mare gafa pe care o face sistemul de invatamant, in persoana unor profesori, este faptul ca-i vrea pe toti egali si normali. Cei care au educat primele generatii de pedagogi pe care-i avem azi sunt tocmai angajatii sistemului socialist depasit deja.Domnule Presediinte ,acestor oameni sistemul le-a dat manuale, dar nu le-a dat si comentariile manualului.
Am avut bucuria sa intalnesc in viata mea si profesori, care operau cu argumente cand intrau intr-o polemica, care incercau rabdator sa-ti explice,si am invatat multe de la acesti oameni deosebiti dar restul te atacau cu rahaturi pe care le auzise si ei candva de la un alt pedagog la fel de mediocru, si cam atat.
Mai e si factorul uman. Profesorul vrea sa se impuna si in incercarea asta, deseori ipocrita, pierde teren. Elevul trebuie sa te respecte, nu sa se teama de tine.
Pedagogia este o arta si arta nu-i pentru oamenii normali, ordinarii nu pot crea capodopere, oricat nu si-ar dori. Stiu ca va voi supara pe majoritatea, dar acesta-i adevarul. Domnule Presedinte ei “predau” ceea ce au “predat” si ieri altui grup de elevi intr-o rutina necrutatoare ca moartea.
Am avut si profesori EXCEPTIONALI si ma inclin in fata lor. Toata lumea vorbeste cu admiratie despre ei pentru ca au gasit cheia fiecarui elev. Cu cine trebuia dur era dur, cu cine trebuia finut era finut, cu cine trebuia filosof era filosof. Domnule Iohannis ,Profesorul trebuie sa fie om cu litere de tipar, nu o epava a sistemului corupt. Un om care-si respecta munca si fiecare elev in parte va fi respectat, chiar adorat.
Copilul are nevoie de un ghid, de un indrumator, de un parinte. Nu de un robot programat intr- un joc fara de sfarsit al intereselor de orice natura meschina. Copilul vrea sa stie mai mult decat ii poate spune pe dinafara un expert la tabla.
Trebuie o reforma in sistemul de invatamant. Cu profesori buni sistemul vechi ar falimenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.